Mircea Rednic vrea să rămână în Ștefan cel Mare. Este mai mult dorința lui Nicolae Badea, aceasta nefiind împărtășită de ceilalți acționari, chiar dacă doar unul dintre contestatari a ieșit în fața presei și și-a exprimat nemulțumirea față de “Puriu”. Este vorba de Vasile Turcu, omul care l-a desființat pe cel pe care îl alinta în trecut cu titulatura de “domn profesor”. În acest moment este clar că vicepreședintele și actualul antrenor nu mai pot lucra la același “proiect”, iar acest lucru l-a inspirat pe Cristi Borcea. Cum?
În momentul discuțiilor cu Mircea Rednic. Antrenorul și-a manifestat dorința de a rămâne în “Groapă” lucru care l-a surprins pe Cristi Borcea. Pentru a-i domoli elanul de continuitate lui Rednic, președintele executiv i-a explicat acestuia că este imposibil ca el să rămână. Din cauza lui Turcu. “ Cum crezi că o să mai poți antrena, după tot ce a declarat Turcu despre tine? În plus, el nu va accepta niciodată să investească în continuare, iar noi, după acest eșec, nu avem de unde să-i dăm banii pe care îi cere pentru a pleca”. Apoi, Borcea i-a făcut o propunere umilitoare pentru rezolvarea situației: “Dacă vrei să stai, poți să-i dai tu banii lui Turcu. Atunci, el va pleca, iar tu poți rămâne antrenor. Nu sunt mulți bani, doar vreo patru milioane de euro!”. În momentul în care a auzit aceste vorbe, Rednic a ieșit din biroul oficialului dinamovist hotărât să le facă zile fripte contestatarilor săi: “Nu scapă ei așa ușor de mine!”. 4 milioane de euro cere Vasile Turcu în contul acțiunilor sale la Dinamo
250 de mii de euro este salariul stagional al lui Mircea Rednic la Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER